I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Ieri am fost la cumpărături într‑un magazin din oraș. Vânzătoarea era singură în magazin și nu avea pe nimeni care să o înlocuiască. Nu ne cunoșteam, dar am stat de vorbă o vreme înainte de a plăti. Mi‑a dat o bancnotă de 50 de euro și mi‑a spus:
— Pot să vă rog să mi‑o schimbați în magazinul de electronice de alături? M‑am întrebat: oare femeia aceasta este iresponsabilă, nepăsătoare, naivă, este prea prietenoasă cu ceilalți, e prea credulă sau este doar drăguță și neconvențională, de lasă un bărbat străin să plece din magazin cu 50 de euro din casa de marcat?
Aș fi putut să plec pentru totdeauna cu bancnota. În schimb, i‑am dat vânzătoarei portofelul și am spus: — Ca garanție. Acesta conținea 200 de euro, buletinul de identitate, permisul de conducere și cardul de credit. Ce spune acest comportament despre mine? Pentru o sută de oameni care citesc acest lucru, eu voi arăta ca o sută de oameni diferiți, fiecare purtând una sau mai multe caracteristici diferite. Toate aceste peste o sută de trăsături nu au, însă, nicio legătură cu mine!
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
În copilărie, aveam o carte de colorat cu imagini ale căror contururi era compuse din puncte întrerupte. Lângă fiecare punct era o cifră și dacă uneai cifrele în ordinea corectă, descopereai imaginea ascunsă în spatele punctelor.
Mă întreb — în caz că, dintr‑un anumit motiv, cifrele dintr‑o astfel de imagine s‑ar pierde — câte imagini s‑ar putea ascunde după acest grup de puncte? Și dacă o persoană nu ar fi văzut niciodată o hartă a stelelor, ce constelații ar crea, ce stele ar uni printr‑un contur de zodiac? Câte ceruri nocturne diferite ar rezulta? Și dacă lumea ne‑ar fi fost explicată de altcineva decât de cei care ne‑au crescut, în ce lume am fi trăit?
În câte feluri putem vedea lucrurile în lume ca interdependente sau, dimpotrivă, ca izolate? Câți termeni putem crea pentru a denumi lucrurile care nu sunt materiale, precum pacea, dreptatea, identitatea? În câte moduri putem conecta între ele noțiunile noastre despre valoare sau, dimpotrivă, în câte feluri putem să le lăsăm neconectate, una lângă cealaltă? În câte moduri putem privi o persoană, în câte moduri putem interpreta comportamentul acesteia?
Azi‑noapte am avut un vis. Brațul stâng de la ochelari era îndoit și am vrut să îl repar, pentru ca ochelarii să îmi stea din nou bine pe nas. L‑am îndoit înainte și înapoi de două ori — și apoi brațul s‑a desprins. Am încercat să‑l atașez la ochelari. S‑a rupt balamaua. Aceasta nu se mai putea repara. Ce era de făcut?
Mi‑am pus ochelarii în speranța că se vor potrivi în continuare. Dar îmi stăteau pe nas în diagonală. Vederea mea prin ochelari era distorsionată și mă simțeam și inconfortabil. Trebuia să îi țin tot timpul cu mâna. La optician era închis duminica. Care este cea mai bună soluție în asemenea situație? Am stat să mă gândesc. Apoi mi‑a trecut prin minte: acum peste o jumătate de an, eu mă operasem cu laser de miopie. De ce mai port încă acești ochelari stupizi? Și am continuat fără ochelari.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Ea a întrebat‑o pe mama ei: — Mamă, mamă, mamă, ce este real, real, cu adevărat real? — Ce vrei să spui prin real, real, cu adevărat real?
— Ar fi ceva fără acest ecou, ecou, adevărat ecou. — Care ecou, ecou, adevărat ecou? Acesta este real, real, cu adevărat real. — Aha, aha, cu adevărat aha. Acum ea a aflat, a aflat, cu adevărat a aflat.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Mahomed a creat o lume. Freud a creat o lume. Tolkien a creat o lume. McKinsey a creat o lume. Frații ALDI (creatorii celebrului lanț omonim de supermarketuri — n. red.) au creat o lume. Bill Gates a creat o lume. Pot să fac și eu asta? „O lume nouă în fiecare săptămână“ spune un slogan publicitar.
În fiecare săptămână sunt create lumi noi. Cele mai multe nu sunt foarte originale. Ele merg pe urmele lumilor consacrate și nu ies cu nimic din tipar.
Voi ce fel de lume ați creat? Una filosofică? Una spirituală? Una comercială? Una matematică? Una socială? Una estetică? Una materială? Una comunicativă? O lume distractivă? O lume etică?
S‑ar putea să vă spuneți: „Păi, eu n‑am creat niciuna“. Eu nu cred asta. Trebuie doar să priviți. De îndată ce, din întâmplare, vă gândiți la ceva nou, a și început crearea unei lumi.
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Când am vizitat marele baptisteriu al Domului din Pisa, mi‑am zis în sinea mea: ce templu comercial au făcut din el! Îmi repugna faptul că trebuia să plătesc intrarea într‑o biserică, pentru ca apoi să mă trezesc printre sute de turiști temători ca nu cumva să le scape ceva nefotografiat. Unii se uitau la ceas, pentru că o dată pe oră un cântăreț angajat făcea o demonstrație a minunatei acustici.
Oare biserica nu ar trebui să slujească rugăciunii? Ajuns sus, în galerie, m‑am gândit că nu ar fi deloc în neregulă dacă aș consacra acest templu al lui Mamona din nou celui căruia i‑a fost închinat — lui Dumnezeu. Mi‑a făcut curaj, apoi am fost pregătit: am cântat tare și clar în spațiul deschis: Laudate omnes gentes, laudate Dominum. Acustica a fost într‑adevăr excelentă. În biserică s‑a făcut liniște. Oamenii căutau cu privirea de unde vine cântarea, dar ecoul a făcut dificilă identificarea originii cântării.
Același lucru s‑a întâmplat și cu personalul de pază care se învârtea în căutarea vinovatului. Când strofa s‑a încheiat, cineva m‑a descoperit. A așteptat să încep din nou pentru a mă prinde în flagrant — altfel aș fi putut nega cu ușurință nelegiuirea mea. Am privit gânditor în sală. „Mulțumesc“, a spus o femeie de lângă mine. „A fost minunat.“ Și mie îmi făcuse bine cântatul. Când ultimul ecou s‑a stins, am părăsit casa lui Dumnezeu. I‑am oferit paznicului, care încă se uita fix la mine, cel mai prietenos și mai diabolic zâmbet de care eram în stare.
„Blasfematorul“ ilustrează faptul că este o virtute să îți aperi propriile valori. Atunci când propriile valori intră în conflict cu interesele celorlalți, este adesea necesară găsirea unui echilibru între pledarea în mod public pentru propriile idealuri și apărarea lor într‑un mod mai discret. Povestea poate fi folosită și pentru a încuraja clienții să nu își ascundă sclipirea și să se prezinte în fața celorlalți conștienți de ropria valoare.
Now available: Romanian translation of my book “Handbook of Therapeutic Storytelling”
I am happy to present another story in Romanian, taken from the Romanian translation of my “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Povestea „Norocul lui Gogu“ ne reamintește faptul că nu întotdeauna suntem capabili să recunoaștem și să acceptăm fericirea, că unii oameni au motivele speciale ca să nu își îmbunătățească situația, că avem nevoie de țeluri pentru care să luptăm și că succesul neașteptat poate fi, la rândul său, copleșitor.
Cineva mi‑a povestit: „Când eram copil, aveam găini și un cocoș căruia îi spuneam Gogu. Cocoșul și găinile alergau în jurul curții, scormonind și ciugulind boabe. Odată am vrut să‑i facem lui Gogu o bucurie aparte. L‑am pus în mijlocul cutiei cu boabe. Acest lucru ar fi trebuit să însemne raiul pentru orice pasăre! Gogu ședea acum pe mii de boabe delicioase. Ne‑a privit uimit și nu a schițat niciun gest. Nu a mâncat nici măcar un bob. În cele din urmă, l‑am scos din nou afară, unde, la fel ca mai înainte, a început să scormonească din nou după boabe“.
Traducere din limba germană de: Diana Rotaru/ Translation from German by: Diana Rotaru
Povestea „A doua viață“ demonstrează faptul că fericirea, sănătatea și speranța de viață depind de măsura în care o persoană își poate defini un plan de viață și niște finalități.
The story “Second Life” demonstrates that happiness, health and life expectancy depends on the extent to which a person can define his or her a life plan and goals.
A doua viață
Câțiva cercetători au dorit să știe de ce mor somonii după reproducere. Au pescuit câteva vietăți din râu, le‑au atașat un transmițător și le‑au dat drumul înapoi în mare. Și ce credeți: peștii au trăit mai departe.
Some researchers wanted to know why salmon die after reproduction. They fished a few fish out of the river, attached a transmitter and released them back into the sea. And what do you think: The fish lived on.
Now available: Romanian translation of my book “Handbook of Therapeutic Storytelling”
Translation from German by: Diana Rotaru / Traducere din limba germană de: Diana Rotaru
Găsirea sensului
Povestea „Scopul vieții“ pune sub semnul întrebării ideea că ar exista niște finalități obligatorii pentru viețile tuturor și încurajează clientul să-și expliciteze propriile valori.
engl.: The story “Purpose of Life” questions the idea that there is some binding purpose to everyone’s life and encourages the client to make their own values explicit.
Scopul vieții / The story “Purpose of Life”
— Scopul meu în viață este să las în urma mea cât mai multă alinare și fericire, i‑am spus unui prieten. — Ai mari pretenții, a spus el. Eu sunt bucuros când reușesc să nu provoc prea multă nefericire.
Mon ami Charles Naceur Aceval, un raconteur algerien a traduit ma petite histoire “L’odeur du pain” et il l’a combiné avec les mémoires des odeurs de son enfance. Un conte des odeurs aimées…
(inspirer de l´ouvrage de Stefan Hammel « Der Grashalm in der Wüste »)
Les odeurs ! Ah les odeurs de mon enfance ! Elles collent à mon âme. Parfums de mon pays, ma région, ma mère, ma grand-mère, ma terre natale. Toutes ses odeurs à jamais fixées en moi ont construit une bonne partie de ce que je suis. De toutes ses senteurs, je voudrai vous parler de trois d´entre elles. Celles que je fais revivre continuellement comme un rituel. Surtout parce qu’elles émanent de ma mère que je sens toujours à mes côtés. « Une personne ne meurt que lorsqu´elle est oubliée ! » dit un proverbe nomade.
La première est l´odeur du café. Elle me renvoie à l’image de ma mère assise par terre en tailleur sur une peau de mouton, et torréfiant le café dans un torréfacteur cylindrique en aluminium. De temps en temps, elle prélevait un grain de café, le mettait dans sa bouche pour le croquer. C’était ainsi qu’elle évaluait la torréfaction. Une fois le café torréfié à point, elle nous donnait à ma soeur Nora et moi le petit moulin manuel à café. Et tour à tour nous tournions avec effort la manivelle qui nous renvoyait le doux bruit du grain qui s’écrasait pour tomber en poudre dans un petit tiroir au bas. Une fois le café moulu, ma mère prenait dans le creux de la paume de sa main une petite quantité de poudre, y ajoutait une pincée de sucre et d’un geste versait le petit tas dans sa bouche. C’était ainsi qu’avant la forme liquide, elle dégustait le café.
Ce n´est qu´après qu´elle mettait le reste dans le haut de la cafetière, la partie filtre, et passait l’eau frémissante qui laissait couler le café. Des effluves bien spécifiques embaumaient l’air et nos narines. Dans le Sni, plateau en cuivre, elle alignait les petites tasses et posait à côté, le Tbag, plat en alfa, garni de tranches de M´bessess (pain de semoule beurré et grillé). Nous nous régalions alors sous l’oeil tendre de notre mère.
Mon deuxième souvenir d’odorat est celui de l´encens. Un véritable rituel mystique pour chasser le mauvais oeil et les mauvais esprits. Dans un braséro en terre cuite, maman allumait du charbon et lorsque la braise prenait elle y jetait une pincée d’encens. Puis tenant le braséro fumant dans les mains, elle se promenait dans toute la maison, pièce après pièce, elle encensait les lieux en marmonnant quelques formules en directions des esprits et des invisibles de la maison. Sans oublier les toilettes, car c´est là que se trouvent les mauvais esprits. Puis elle posait le braséro à terre, elle l’enjambait et demeurait debout au-dessus, un pied de chaque côté. C’était alors que la fumigation se réalisait sous sa robe pour une purification du corps par le bas. Un mystère que cet acte magique et touchant à la personne même.
Enfin, l´odeur du pain. C´est l´odeur du pain, qui convoque le plus de souvenirs liés à ma mère. C’est ma « madeleine de Proust » ! Comme par magie l’odeur du pain chaud me projette pour un voyage dans le temps et l’espace.
Dans mon enfance, nous avions souvent faim. Ce n’était pas la misère mais la nourriture était rare et précieuse. Et l´odeur du pain pétri par ma mère et sorti du four banal, annonçait le grand régal. Le pain est un symbole sacré dans plusieurs cultures et en Algérie, on l’aimait et le respectait. Pas une miette ne se perdait, et surtout, ô sacrilège, ne se jetait !
Lorsque la tristesse me submerge, lorsque rien ne se passe, rien ne bouge, lorsque le temps s´arrête, je prépare un pain et l´odeur se propage dans tous les recoins de la maison. Là, comme par enchantement, tout devient vivant. Un sourire sur les lèvres, une larme sur la joue, je revis et ma mère revient à mes côtés.
Une histoire me revient. Une histoire qui a le parfum du feu de bois. Au temps où la modernité et l´électricité n´avaient pas atteint les campagnes. Dans un petit village vivait un boulanger seul avec sa femme. Son pain était apprécié de tous, et même les gens des villages avoisinants n´hésitez pas à faire un long chemin pour acheter le bon pain.
Un jour le boulanger dit à sa femme :
Les années passent vite. Un jour, je n´aurais ni la force de porter les lourds sacs de farine, ni celle de pétrir une grande quantité de pâte. Si Dieu nous avait donné un fils, j´aurais pu lui transmettre l’art et l’amour du métier.
Sa femme répondit :
Toi qui es généreux et bon comme ton pain, prends un jeune homme et apprends-lui ton savoir-faire. Ainsi, le jour où tu ne pourras plus travailler, ton pain continuera à faire le bonheur des familles.
Après que la nouvelle soit répandue dans le pays, quatre jeunes garçons se présentèrent chez le boulanger. Ce dernier ne savait lequel des quatre choisir. Il demanda conseil à sa femme qui lui dit :
Envois-les moi à la boulangerie et je te dirai lequel tu prendras comme apprenti.
Ainsi, fut fait. La femme du boulanger posa alors une question au premier jeune :
Pourquoi veux-tu devenir boulanger ?
Il lui répondit :
J´aime bien me lever à l´aube et aller au lit de bonne heure. Ainsi je suis le premier à apprendre les nouvelles du jour.
Au second, elle posa la même question. Celui-ci expliqua :
J´ai l´intention de me marier prochainement et faire des économies pour une vie nouvelle.
Le troisième répondit :
Etre boulanger c´est un métier sûr.
Lorsque le quatrième pénétra, avant même qu´elle ne lui posa la question, elle dit à son mari :
C´est lui qui sera un jour ton successeur.
Etonné le boulanger demanda :
Comment le sais-tu, tu ne lui as même pas posé une question ?
La femme expliqua :
C´est simple, lorsque ce jeune garçon a franchi le seuil du moulin, un court moment il a fermé les yeux et humé l´odeur du pain.
Ainsi pour moi l’odeur du pain, est devenue un monde où toutes les odeurs renvoient à la mémoire de l’âme. Et la mémoire est le bien précieux de chacun, celle que personne ne volera à personne et cela jusqu’au jour dernier. Personnellement, ces parfums sont ma mémoire et ma mémoire aide mon être à voler par l’odorat sur les ailes du temps et de l’espace.
Mon bonheur est de ces petites choses qui comme le soupirail de Rimbaud donnent à rêver.
Je suis un orphelin heureux car je peux jouir des produits d’où viennent mes odeurs et revivre ces moments heureux avec ma mère.
Aceval Charles
Diese Webseite verwendet Cookies. Durch die weitere Nutzung der Webseite stimmen Sie der Verwendung von Cookies zu. OK
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
